După înfrîngerea categorică de la CFR Cluj, Astra a primit vizita Voinţei Sibiu, formaţia care a produs surpriza în prima etapă, 1-1 cu Steaua. Elevii lui Pelici au mai reuşit un rezultat de senzaţie, impunîndu-se cu 1-0 în faţa unei formaţii cu pretenţii europene
Prima repriză a meciului a fost una slabă, cu puţine ocazii de poartă. Prima şansă i-a aparţinut lui Lucian Goian, care a trimis cu capul din centrul caerului, dar Dănălache a scos de pe linia porţii (26). Golul a venit însă la cealaltă poartă. Iulian Popa s-a descotorosit uşor de Goian, la 30 de metri pe poartă, şi a şutat lobat, peste Cezar Lungu (40).
Repriza secundă a curs la o singură poartă, cea a lui Dănălache. Elevii lui Selymeş au atacat în continuu, însă fără prea mari şanse. Iar pe fondul relaxării din apărare, Voinţa era să dea lovitura din nou. În minutul 73, Cigan a şutat în blocaj, mingea a ajuns la acelaşi Iulian Popa, în jurul punctului de la 11 metri, dar acesta a şutat peste poartă din poziţie ideală.
Selymeş nu a putut conta pe Nogo, Măţel şi C.Grigore, accidentaţi. De asemenea, antrenorul Astrei nu l-a mai oprit în lot pe Cosmin Matei, fiind nemulţumit de evoluţia acestuia în meciul din prima etapă.
De partea cealaltă, antrenorul Alexandru Pelici nu a avut nici o indisponibilitate în lot.
Cel mai vechi site in activitate al Vointei Sibiu. Contact & Info: vointasibiu@gmail.com
duminică, 31 iulie 2011
duminică, 24 iulie 2011
Toată lumea ştie că poate bate Steaua » Fotbaliştii Voinţei: "Am pierdut două puncte!"
Radu Neguţ, autorul golului egalizator din meciul cu Steaua, dar şi Nicolae Grigore, căpitanul Voinţei Sibiu, au vorbit după partida de astăzi despre punctul cîştigat în faţa celei mai titrate formaţii din fotbalul românesc. Grigore este de părere că echipa sa ar fi putut chiar să cîştige jocul terminat la egalitate, scor 1-1!
RADU NEGUŢ: "Este un gol imens, pe terenul pe care am debutat acum 14 ani. Am demonstrat că facem tot posibilul să nu fim doar o prezenţă pasageră în Liga 1. Dedic golul familiei mele. Cînd am intrat pe teren m-am gîndit, sincer, că voi marca. Mesajul nostru pentru toate echipele din Liga 1 e că fotbalul înseamnă pentru noi muncă, muncă, muncă şi dăruire".
NICOLAE GRIGORE: "Se pare că deocamdată încercăm să nu fim pasageri în Liga 1, important pentru noi este să nu pierdem. Poate am pierdut două puncte acasă azi, dar şi Steaua a avut ocaziile ei. Respectăm orice echipă vine la noi pe teren, dar vrem să batem pe oricine. În acest moment, Steaua nu este echipa pe care o ştiam cu toţii. Ea rămîne însă o formaţie puternică".

luni, 18 iulie 2011
Bilete la Vointa - Steaua
De joi se vor pune in vanzare biletele pentru meciul Vointa Sibiu - Steaua Bucuresti. Preturile biletelor pentru tribuna acoperita sunt de 25 de lei iar pentru peluze si zona neacoperita sunt de 15 lei.
duminică, 17 iulie 2011
300 si 400 lei costa abonamentele pentru sezonul 2011-2012
Surse neoficiale spun ca abonamentele la meciurile de pe teren propriu ale Vointei Sibiu pentru sezonul 2011-2012 vor costa 300 pentru peluze si zona neacoperita, respectiv 400 de lei pentru Tribuna acoperita. Luni, probabil, vom primi confirmarea privind exact pretul abonamentelor si a biletelor cu Steaua din prima etapa.
vineri, 8 iulie 2011
Unică în România! Voinţa a ajuns în Liga 1 după trei promovări consecutive
Sibiul a avut nevoie de 15 ani pentru a reveni în Liga I cu o echipă a oraşului. Mai mult, Voinţa a reuşit o performanţă aparte în fotbalul nostru, fiind prima echipă care reuşeşte trei promovări succesive.
Voinţa Sibiu a scris istorie miercuri seara şi nu numai pentru că a reuşit întâia promovare din scurta-i istorie pe prima scenă. Echipa antrenată de Alex Pelici a mai bifat o premieră cu acest prilej: este prima formaţie din România care reuşeşte trei promovări succesive, urcând în doar trei ani din Liga a IV-a până în primul eşalon. Culmea e că tocmai aceste performanţe erau cât pe ce să-i fie fatale Voinţei, căreia i s-a refuzat în primă instanţă licenţa pentru Liga I, deoarece Comisia de Licenţiere a considerat că gruparea de pe Cibin nu întruneşte condiţia cu privire la obligativitatea de a fi afiliată de trei ani la FRF. La Comisia de Apel, sibienii au dovedit că Voinţa era afiliată la FRF încă de la înfiinţare, din 2007, deoarece AJF-urile sunt subordonate federaţiei, şi a primit licenţa.
La un pas de desfiinţare
Neprimirea licenţei în prima fază nu a fost singura dificultate cu care s-a confruntat formaţia sibiană în această vară. La un moment dat, din pricina problemelor financiare, s-a pus chiar problema desfiinţării echipei, aceasta fiind şi explicaţia situaţiei ingrate în care se află acum antrenorul Alex Pelici. Tehnicianul, speriat de posibilitatea de a rămâne fără slujbă, a semnat un precontract cu Luceafărul Oradea înainte să afle că Voinţa va juca barajul pentru promovare şi e pe cale să nu se bucure pe deplin de performanţă. "Se poate discuta despre viitorul echipei numai dacă vom promova", a recunoscut înainte de returul barajului cu Năvodari finanţatorul Ioan Hămbăşan.
Cei 800.000 de euro au salvat clubul, care va avea ca obiectiv în noul sezon salvarea de la retrogradare.
La început am privit fotbalul ca o glumă. Acum e superb, după trei promovări consecutive
Ioan Hămbăşan, finanţator Sibiu
Avem puţin timp pentru a ne face un lot competitiv. Ne gândim foarte serios să cerem amânarea meciului cu Steaua
Ioan Hămbăşan, finanţator Voinţa Sibiu
1 înfrângere pe teren propriu a suferit Voinţa Sibiu în cele 42 de meciuri de campionat jucate de la promovarea în Liga a III-a şi până azi
Pelici: "Dacă nu eram fotbalist, cântam!"
Alexandru Pelici are o pasiune pentru muzica populară, moştenită de la mama sa, fosta interpretă Mariana Drăghicescu. Acesta are mai multe melodii înregistrate şi şi-a demonstrat talentul de interpret şi la cheful de promovare al Voinţei. "Dacă nu eram fotbalist, cu siguranţă aş fi cântat", a recunoscut în mai multe rânduri Pelici, care încă nu ştie dacă mai rămâne la Sibiu.

miercuri, 6 iulie 2011
Vointa in liga 1!
Dupa returul de baraj cu Sageata Navodari, Vointa a reusit sa castige cu 2 la 0 pe Municipal. Cu aceasta victorie, Sibiul va evolua in urmatorul sezon in liga 1 in cazul in care niciuna din cele 3 echipe "Poli Timisoara, Gloria Bistrita, Bihor Oradea" nu va castiga la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
sâmbătă, 2 iulie 2011
Voinţă de promovare! Runda decisivă, la Sibiu
Voinţa a venit la Năvodari în căutarea unui egal pe care l-a obţinut la căpătul unui meci animat doar de suporterii veniţi în număr mare.
Localnicii au uitat o zi de plajă şi de pescuit şi au luat cu asalt stadionul Flacăra. Aproximativ 10 mii de de oameni s-au îngrămădit ca într-un tren din India în cele aproximativ 4 mii de locuri. Nici forţele de ordine de la intrare nu au putut opri puhoiul de oameni care pentru a vedea meciul de baraj a acceptat ţărâna de pe dealurile vecine
Scandalul licenţelor în care au fost implicate Poli şi Bistriţa a luat prin surprindere cele două candidate la un loc în prima ligă. Mai afectat fost Şunda în a cărui echipă a lipsit Olah, dar şi golgeterul Chiţu, plecat la Pandurii.
Miza partidei a intrat pe teren odată cu cei 22 de jucători, iar execuţiile fotbaliştilor erau greşite sub tremuratul genunchilor. Terenul uscat făcea ca mingea să sară precum sfârleaza lui Harry Potter, iar Brad Pitt Tudor, cu stricteţea care îl caracterizează, nu permitea nici o îmbrânceală în plus în spiritul competiţiei.
Şutul lui Bold în blocaj (7) a ridicat prima oară publicul în picioare, dar replica sibienilor a venit când Lungu a expediat o torpila care s-a oprit fix în transversala lui Olteanu (30). Hardău s-a trezit şi el în poziţie de finalizare trei minute mai târziu, dar şutul său, paralel cu poarta, a liniştit tribunele.
Sibiului i-a trecut glonţul pe la ureche în minutul 82 când Tudor a fluierat "simulare" la o intervenţie a portarului Zăvoi la Jianu în careul Voinţei.
Pelici e fan Mourinho
Cunoscută ca o echipă care primeşte greu gol, Voinţa a trimis din nou în teren o apărare cu trei fundaşi centrali, asemănătoare cu tactica Rapidului din anul european. Centrări respinse precis, intervenţii prin alunecare curate au făcut ca poarta lui Zăvoi să rămână intactă.
Returul este pe 6 iulie la Sibiu, acolo unde gazdele sunt foarte greu de învins.

Sageata Navodari - Vointa Sibiu - Dolce Sport -
Zilele acestea am primit mailuri in care fanii m-au rugat sa le spun pe ce post se va transmite meciul.
Dolce Sport este raspunsul, iar pentru cei care ai RDS pot urmari meciul ONLINE - http://www.dolcetv.ro/#tv-live-Dolce-Sport-101

Abonați-vă la:
Postări (Atom)