vineri, 23 septembrie 2011

Vointa Sibiu 3 - 4 CS Otopeni

Dezamăgire mare miercuri în rândul microbiștilor sibieni.

Echipa locală Voința, a fost eliminată din Cupa României, după ce a pierdut la loviturile de departajare, cu 3-4, în fața celor de la CS Otopeni. La Voința au ratat penalty Tătar și Sergiu Bar.

”Consider că ar trebui să ne fie rușine pentru modul în care ne-am prezentat azi. O echipă care nu a avut niciun șut pe poartă ne-a eliminat în Cupa României…Asta e! Trebuie să mergem înainte. Important e campionatul acum”, a spus dezamăgit după meci, atacantul Sibiului, Iulian Popa.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Vointa Sibiu 0 - 1 Otelul Galati

Oţelul a învins în deplasarea de la Sibiu, cu 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Gabi Paraschiv, în minutul 85.

Gălăţenii au avut iniţiativa în prima repriză, dar fără să-şi creeze vreo ocazie mare. Nici faza clasică a campionilor nu a funcţionat. Sălăgeanu a centrat de mai multe ori din faze fixe, dar sincronizarea colegilor săi în careul advers a fost inexactă.

Tătar i-a dat ceva emoţii lui Grahovac printr-un şut de la 30 de metri, care a trecut puţin peste poartă(39). Antohi a ratat cea mai mare ocazie a primei părţi. Atacantul sibienilor a şutat pe lîngă poartă din 12 metri(45).

Oboseala din meciul de la Basel s-a văzut la elevii lui Dorinel. Mai proaspeţi, sibienii au avut în repriza secundă cîteva ocazii bune. După ce Miron i-a scos cu greu şutul lui Paraschiv(49), gazdele au preluat iniţiativa.

Dîlbea a prins un şut care a trecut la o palmă de bara porţii lui Grahovac(65). Martinescu a creat şi el ceva panică în apărarea gălăţeană, dar fără inspiraţie. Pe un joc suferind, Paraschiv a protejat bine un balon în careul Voinţei şi a înscris din întoarcere(85).

luni, 12 septembrie 2011

Sportul Studentesc 2 - 2 Vointa Sibiu

Sportul a dominat prima parte a meciului cu Voinţa, Dobre l-a exasperat pe Mulţescu ratînd singur cu portarul Dănălache(42). Trei munute mai tîrziu, Curelea l-a imitiat. Mingea scăpată de portarul Voinţei în faţă e irosită de atacantul Sportului, care îl ia la ţintă pe goalkeeper.

Sibienii au echilibrat partida în repriza secundă. Popa a centrat excelent din lovitură liberă, iar Forika a marcat cu capul(47). Doar 5 minute le-a trebuit studenţilor să egaleze. Cheţan l-a învins pe Dănălache cu un şut la colţul scurt(52).

Voinţa a revenit în avantaj tot printr-o lovitură de cap. Bunea a înscris din centrarea lui Coman(77). Sportul a reuşit din nou să revină pe tabelă. Lazăr "i-a furat" mingea lui Dănălache şi a marcat în poarta goală(82). Dîlbea le-a dat mari emoţii studenţilor cu o torpilă care a lovit transversala două minute mai tîrziu.

"Studenţii" n-au reuşit nici contra Voinţei prima victorie în Regie din acest sezon.