miercuri, 16 decembrie 2009

Curăţenie de iarnă la CSU Voinţa

În ciuda faptului că echipa sibiană e lider în Seria a VI–a, antrenorul Marius Baciu a anunţat că renunţă la mai mulţi jucători.

Mai mulţi dintre jucătorii care au îmbrăcat tricoul Voinţei în tur au fost puşi pe lista de transferuri de către oficialii echipei sibiene, după ce s-au consultat cu antrenorul Marius Baciu. Pe listă se regăsesc nume precum Florin Dîmbean, Muşuroia, Foro, Daniel Iancu, Şagău, Claudiu Vlad, dar şi juniorii Iacob, Nagy şi Cîrstean. Acestora li se adaugă alţi doi jucători, Adrian Popa şi Vasile Ghindaru, ambii urmând să se transfere în străinătate, primul într-o ligă inferioară din Austria, al doilea tocmai în Singapore.

Cu cine se vor umple locurile rămase libere? "Ne-am înţeles cu Radu Neguţ şi Eugen Beza. Aceştia au semnat pe 6 luni, cu opţiune de prelungire pe 3 ani. În aceste zile vom mai transfera câţiva jucători. Suntem în tratative avansate. Nu pot da nume, dar vă asigur că sunt jucători de valoare", afirmă directorul general al echipei sibiene, Cornel Stănilă.

Două cantonamente
Finanţatorul echipei sibiene, Ioan Hămbăşan, a mărturisit că jucătorii lui Marius Baciu se vor reuni în jurul datei de 15 ianuarie, în vederea reluării pregătirilor, şi că aceştia vor efectua două cantonamente. "Ne despărţim acum de câţiva jucători, dar în aceste zile vom aduce alţii în loc, cu care să abordăm returul cum trebuie. În ianuarie şi februarie, echipa va efectua două cantonamente, unul în localitate, altul în afara acesteia. Avem două variante şi, în câteva zile, vom stabili ce şi cum, unde vom merge", a afirmat Hămbăşan, cel care altfel s-a declarat extrem de mulţumit de parcursul Voinţei în prima jumătate a sezonului.

Boroncoi, antrenor secund
Cum Eugen Beza va reveni pe gazon, din retur, este foarte posibil ca Flavius Boroncoi să devină antrenor secund. "Lui Boroncoi i s-a propus funcţia de antrenor secund. Cred că nu vor fi niciun fel de probleme şi va accepta", a declarat antrenorul principal, Marius Baciu. Boroncoi este unul dintre instructorii Şcolii de Fotbal "Marius Baciu", astfel că sunt mari şanse ca să colaboreze excelent cu "Bacione".

luni, 14 decembrie 2009

Klaus Johannis: „Ajut Voinţa dacă va promova”

Clasarea celor de la Voinţa Sibiu pe primul loc în seria a VI-a a ligii a 3-a de fotbal nu îl lasă insensibil pe primarul Sibiului, Klaus Johannis.

Edilul şef al urbei de pe Cibin a declarat că dacă cei de la Voinţa Sibiu vor continua să aibă rezultate notabile şi vor promova în Liga a II-a de fotbal, municipalitatea va sprijinii în măsura posibilităţilor şi această grupare, aşa cum a făcut-o în trecut cu defuncta FC Sibiu. Prima măsură ar fi prelungirea contractului de cesiune a stadionului Municipal în favoarea acestei echipe.

"Acel contract va fi cu siguranţă prelungit şi pentru următorul an", a punctat Iohannis. Edilul şef spune că dacă după ce va promova în Liga a II-a, Voinţa va avea un parcurs bun, va face personal demersuri pe lângă oameni de afaceri să sprijine această grupare. "Un parcurs bun ar însemna clasarea să zicem în primele cinci echipe" a mai spus primarul Sibiului.

În plus, Johannis nu a exclus să reînceapă să meargă la meciurile de fotbal pe "Municipal".
"Este posibil să merg din nou să văd un meci de fotbal, dacă Voinţa va avea rezultate şi performanţe" a mai spus omul care administrează fosta Capitală Culturală Europeană din 2007.

duminică, 13 decembrie 2009

M. Baciu: "Mi-am dorit mult un obiectiv îndrăzneț"

Tehnicianul Marius Baciu și-a expus impresiile sale la jumătatea sezonului competițional. Pauza de iarnă a găsit gruparea sibiană CSU Voința în fotoliul de lider al seriei a șasea la o distanță de șase puncte față de următoarea clasată, SESO Cîmpia Turzii.

Marius, cum a fost pentru tine primul tur ca antrenor principal?
Vreau să spun că mi-am dorit foarte mult să avem un obiectiv îndrăzneț. Am vrut din tot sufletul acest aspect. Iar la momentul de față am speranțe că la finalul returului dacă vom avea aceeași încredere din partea conducerii, aceeași liniște la echipă să ne bucurăm de o promovare în liga secundă. Am făcut deocamdată un mic pas spre o performanță, însă nu este terminat campionatul iar dacă vom rămîne concentrați și vom face o pregătire de iarnă bună trebuie să atacăm returul cu mare încredere.

După prima jumătate de sezon ați interpus față de a doua clasată un ecart de șase puncte. Dacă ar fi să vorbim pe cifre, ce înseamnă această distanță?
Dacă ar fi să ținem cont de faptul că la momentul de față ne despart șase puncte plus că avem și avantajul meciului direct pe care l-am cîștigat la Cîmpia Turzii, putem spune ca stăm destul de bine la finalul turului. Însă eu am mai văzut întoarceri, chiar țin minte că în urmă cu cîteva sezoane Dinamo avea 11 puncte în fața Stelei iar în final gruparea din Ghencea a reușit să le ia fața dinamoviștilor. Așa că pînă nu vom fi matematic promovați ar fi bine să nu ne hazardăm în declarații prea mari.

La nivelul lotului se vor aduce înbunătățiri?
Noi pregătim o strategie pentru retur în care probabil se vor regăsi vreo 2-3 jucători care vor veni la echipă. Din cîte am înțeles oficialii echipei au ajuns la un acord cu Beza și Neguț,care vor fi doi jucători foarte importanți pentru noi.

Pe final, hai să vorbim puțin și despre turneul pe care îl pregătești la școala ta de fotbal.
În perioada 18-21 decembrie vom organiza a doua ediție a Cupei iernii, la care vor participa copii pe cinci categorii de vîrstă, născuți între anii 1998 și 2002. Printre echipele care și-au anunțat prezența pot enumera Școala de fotbal Gică Popescu, Academia Hagi, CFR Cluj, Sportul Studențesc sau Kinder Tîrgu Mureș. Jocurile vor avea loc atît pe terenurile de la școala de fotbal cît și la sala sporturilor. La finalul competiției voi organiza un turneu de minifotbal la care vor lua startul echipe de seniori din zonă, printre fotbaliști urmînd a fi prezenți Alin Bănceu, Ghindaru, Pogăceanu sau Militaru.

joi, 10 decembrie 2009

Sibienii se reunesc pe 18 ianuarie

Jucătorii grupării sibiene CSU Voința au plecat în vacanță cu toate primele achitate,urmînd să se reunească la mijlocul lunii viitoare.

Oficialii liderului seriei a șasea le-au pregătit jucătorilor antrenați de tehnicianul Marius Baciu o masă festivă în urmă cu cîteva zile care a consființit finalul primei jumătăți a sezonului competițional. Fotbaliștii au plecat în vacanță cu conturile pline,întrucît le-au fost achitate toate drepturile bănești.

"Am avut un banchet reușit,care a avut loc la restaurantul Majestic,care aparține unui om care a fost cu sufletul alături de noi,domnul Ghenescu.Băieții au plecat în vacanță cu toate primele la zi,plata fiind făcută de către finanțatorul Ioan Hămbășan.Faptul că am terminat turul pe prima poziție ne conferă o iarnă liniștită dar gîndul nostru este tot la retur care o să fie mult mai greu deît prima parte a campionatului.Tocmai de accea va trebui să fim foarte concentrați la fiecare meci pentru ca în final să reușim promovarea.Cu siguranță că ne vom mai întări cu 2-3 jucători",a declarat Eugen Pîrvulescu,directorul executiv al formației de pe Cibin.

Tehnicianul Marius Baciu a prevăzut reunirea lotului pe data de 18 ianuarie iar după o săptămînă de reacomodare la efort pe plan local formația sibiană va pleca într-un prim stagiu de pregătire montan. Oficialii grupării sibiene studiază posibilitatea ca al doilea cantonament centralizat să fie efectuat în străinătate,cea mai probabilă destinație fiind Ungaria.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

CSU Voința a pierdut amicalul cu Gaz Metan 2

Gaziștii mici au învins la Sibiu cu scorul de 2-1 prin golurile marcate de Fleșer și Lup.Ambele echipe au testat mai mulți jucători.

Cu toate ca de cîteva zile s-a tras cortina peste prima parte a sezonului competițional în liga a treia, cele două echipe au profitat de faptul că jucătorii vor intra în vacanța abia la finalul săptămînii și au programat un meci amical.Testul s-a dovedit util pentru ambele formații,care au avut astfel prilejul de a testa mai mulți fotbaliști aflați în vizorul lor.

"Mai avem mîine un joc amical cu echipa din Cisnădie,jocuri în care am testat mai mulți fotbaliști din zonele limitrofe,Mureș,Turda sau Brașov.Vom vedea pe urmă ce decizie vom lua în privința lor",a afirmat Eugen Pîrvulescu,directorul executiv al grupării sibiene.

"Am folosit acest meci pentru a vedea mai mulți jucători de perspectivă,printre care și un junior de la academia de fotbal de la Monaco,pe care am vrut să ne dăm seama dacă îi putem posta in cadrul echipei.Vom mai juca mîine intre noi un joc școală iar pe urmă vom intra în vacanță",a completat Gheorghe Albotă,tehnicianul medieșenilor.

miercuri, 2 decembrie 2009

Clasament dupa etapa a 17-a

1. Voinţa Sibiu 42
2. FC Seso Câmpia Turzii 36
3. FC Cisnădie 30
4. CF Bihorul Beiuş 30
5. Voinţa Livezile 26
6. Unirea Dej 25
7. Gloria II Bistriţa 24
8. Unirea Ungheni 24
9. FC Zalău 23
10. CSM Sebeş 21
11. Gaz Metan II Mediaş 21
12. AFC Odorheiu Secuiesc 20
13. CS Marmaţia 19
14. Sănătatea Cluj 19
15. Luceafărul Oradea 17
16. CS Zlatna 16
17. Turul Micula 14
18. FCM Avântul Reghin 13