vineri, 23 septembrie 2011

Vointa Sibiu 3 - 4 CS Otopeni

Dezamăgire mare miercuri în rândul microbiștilor sibieni.

Echipa locală Voința, a fost eliminată din Cupa României, după ce a pierdut la loviturile de departajare, cu 3-4, în fața celor de la CS Otopeni. La Voința au ratat penalty Tătar și Sergiu Bar.

”Consider că ar trebui să ne fie rușine pentru modul în care ne-am prezentat azi. O echipă care nu a avut niciun șut pe poartă ne-a eliminat în Cupa României…Asta e! Trebuie să mergem înainte. Important e campionatul acum”, a spus dezamăgit după meci, atacantul Sibiului, Iulian Popa.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Vointa Sibiu 0 - 1 Otelul Galati

Oţelul a învins în deplasarea de la Sibiu, cu 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Gabi Paraschiv, în minutul 85.

Gălăţenii au avut iniţiativa în prima repriză, dar fără să-şi creeze vreo ocazie mare. Nici faza clasică a campionilor nu a funcţionat. Sălăgeanu a centrat de mai multe ori din faze fixe, dar sincronizarea colegilor săi în careul advers a fost inexactă.

Tătar i-a dat ceva emoţii lui Grahovac printr-un şut de la 30 de metri, care a trecut puţin peste poartă(39). Antohi a ratat cea mai mare ocazie a primei părţi. Atacantul sibienilor a şutat pe lîngă poartă din 12 metri(45).

Oboseala din meciul de la Basel s-a văzut la elevii lui Dorinel. Mai proaspeţi, sibienii au avut în repriza secundă cîteva ocazii bune. După ce Miron i-a scos cu greu şutul lui Paraschiv(49), gazdele au preluat iniţiativa.

Dîlbea a prins un şut care a trecut la o palmă de bara porţii lui Grahovac(65). Martinescu a creat şi el ceva panică în apărarea gălăţeană, dar fără inspiraţie. Pe un joc suferind, Paraschiv a protejat bine un balon în careul Voinţei şi a înscris din întoarcere(85).

luni, 12 septembrie 2011

Sportul Studentesc 2 - 2 Vointa Sibiu

Sportul a dominat prima parte a meciului cu Voinţa, Dobre l-a exasperat pe Mulţescu ratînd singur cu portarul Dănălache(42). Trei munute mai tîrziu, Curelea l-a imitiat. Mingea scăpată de portarul Voinţei în faţă e irosită de atacantul Sportului, care îl ia la ţintă pe goalkeeper.

Sibienii au echilibrat partida în repriza secundă. Popa a centrat excelent din lovitură liberă, iar Forika a marcat cu capul(47). Doar 5 minute le-a trebuit studenţilor să egaleze. Cheţan l-a învins pe Dănălache cu un şut la colţul scurt(52).

Voinţa a revenit în avantaj tot printr-o lovitură de cap. Bunea a înscris din centrarea lui Coman(77). Sportul a reuşit din nou să revină pe tabelă. Lazăr "i-a furat" mingea lui Dănălache şi a marcat în poarta goală(82). Dîlbea le-a dat mari emoţii studenţilor cu o torpilă care a lovit transversala două minute mai tîrziu.

"Studenţii" n-au reuşit nici contra Voinţei prima victorie în Regie din acest sezon.

marți, 30 august 2011

Pandurii au scos o remiză la Sibiu datorită portarului lor » Mingote aduce punctul

Voinţa a avut o sumedenie de ocazii la poarta lusitanului, care a prins o zi de graţie


O repriză întreagă, Voinţa şi Pandurii au amorţit pe teren. Doar eroarea lui Cr. Apostol, care era să-i coste pe sibieni un autogol (31), a descreţit din atmosfera de vacanţă. Oltenii au ţinut trena meciului, însă echipa lui Pelici s-a apărat exact, în ton cu putinţa unei noi-promovate.

Partea secundă a debutat exploziv, după ce soarele s-a ascuns de pe dreptunghiul de joc. Lemnaru l-a scos din letargie pe Dănălache, cu o reluare spectaculoasă (47), în timp ce, la poarta opusă, Mingote s-a evidenţiat în două rînduri, după şuturile lui Matei (49, 56).

Sibienii au prins curaj, dar lusitanul din poarta Pandurilor a părut multiplicat, respingînd reluarea lui Beza (58). Şi cînd gazdele au reuşit să treacă peste barajul dintre buturi, Chiricheş a salvat de pe linia porţii (57). Mingote a făcut minuni şi la şutul superb al lui Dîlbea, cabrat sub bara transversală (72), dar rezervorul de voinţă al Sibiului abia s-a destupat. Antohi i-a mai provocat niscaiva emoţii lui Grigoraş pe bancă, dar Mingote s-a poziţionat perfect (78), risipind orice urmă de îndoială că Voinţa ar putea să-l învingă din orice unghi.


"Am fi meritat victoria, dar Mingote a fost fantastic. Ne-a prins duşul rece de la Mediaş şi cred că orice punct contează în Liga 1"
Alexandru Pelici, antrenor Voinţa Sibiu

"Am avut o primă repriză bună, dar a doua parte am jucat slab. Ne-am apărat bine şi am obţinut o remiză"
Vlad Chiricheş, fundaş Pandurii

"Am obţinut un rezultat bun cu mare şansă. Paradele lui Mingote ne-au salvat de la înfrîngere, pentru că am avut o lipsă de concentrare şi greşeli nepermise"
Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

marți, 16 august 2011

Voinţa a repetat isprava din meciul cu Steaua. Egal pe final de meci cu Tg.Mureş

Sibiu a repetat scenariul din partida cu Steaua, atunci cînd a obţinut un egal pe final de meci, prin golul înscris de Neguţ în minutul 88. În meciul cu Tg.Mureş, Forika a fost cel care a adus echipei un punct, prin reuşita cu capul din minutul 86.

Voinţa Sibiu şi FCM Tîrgu Mureş au intrat la pauză cu un scor "alb", la finalul unei reprize fără prea multe faze de poartă. Cele mai mare ocazii ale partidei le-au avut gazdele, care au trecut pe lîngă gol de două ori cînd mingea a lovit bara transversală a mureşenilor şi la penalty-ul ratat de Beza înainte de fluierul de final al arbitrului.

La reluare, viteza jocului nu s-a modificat şi suporterii au devenit din ce în ce mai nemulţumiţi de calitatea jocului. În minutul 75, Astafei a deschis scorul cu un şut plasat în stînga portarului Dănălache. Cu 4 minute înainte de finalul meciului, Forika a adus egalarea pe tabela de marcaj şi a ridicat în picioare miile de fani prezenţi pe arena din Sibiu.

duminică, 31 iulie 2011

Astra - Voinţa Sibiu 0-1. Iulian Popa a marcat unicul gol

După înfrîngerea categorică de la CFR Cluj, Astra a primit vizita Voinţei Sibiu, formaţia care a produs surpriza în prima etapă, 1-1 cu Steaua. Elevii lui Pelici au mai reuşit un rezultat de senzaţie, impunîndu-se cu 1-0 în faţa unei formaţii cu pretenţii europene

Prima repriză a meciului a fost una slabă, cu puţine ocazii de poartă. Prima şansă i-a aparţinut lui Lucian Goian, care a trimis cu capul din centrul caerului, dar Dănălache a scos de pe linia porţii (26). Golul a venit însă la cealaltă poartă. Iulian Popa s-a descotorosit uşor de Goian, la 30 de metri pe poartă, şi a şutat lobat, peste Cezar Lungu (40).

Repriza secundă a curs la o singură poartă, cea a lui Dănălache. Elevii lui Selymeş au atacat în continuu, însă fără prea mari şanse. Iar pe fondul relaxării din apărare, Voinţa era să dea lovitura din nou. În minutul 73, Cigan a şutat în blocaj, mingea a ajuns la acelaşi Iulian Popa, în jurul punctului de la 11 metri, dar acesta a şutat peste poartă din poziţie ideală.

Selymeş nu a putut conta pe Nogo, Măţel şi C.Grigore, accidentaţi. De asemenea, antrenorul Astrei nu l-a mai oprit în lot pe Cosmin Matei, fiind nemulţumit de evoluţia acestuia în meciul din prima etapă.

De partea cealaltă, antrenorul Alexandru Pelici nu a avut nici o indisponibilitate în lot.