Jucătorii grupării sibiene CSU Voința au plecat în vacanță cu toate primele achitate,urmînd să se reunească la mijlocul lunii viitoare.
Oficialii liderului seriei a șasea le-au pregătit jucătorilor antrenați de tehnicianul Marius Baciu o masă festivă în urmă cu cîteva zile care a consființit finalul primei jumătăți a sezonului competițional. Fotbaliștii au plecat în vacanță cu conturile pline,întrucît le-au fost achitate toate drepturile bănești.
"Am avut un banchet reușit,care a avut loc la restaurantul Majestic,care aparține unui om care a fost cu sufletul alături de noi,domnul Ghenescu.Băieții au plecat în vacanță cu toate primele la zi,plata fiind făcută de către finanțatorul Ioan Hămbășan.Faptul că am terminat turul pe prima poziție ne conferă o iarnă liniștită dar gîndul nostru este tot la retur care o să fie mult mai greu deît prima parte a campionatului.Tocmai de accea va trebui să fim foarte concentrați la fiecare meci pentru ca în final să reușim promovarea.Cu siguranță că ne vom mai întări cu 2-3 jucători",a declarat Eugen Pîrvulescu,directorul executiv al formației de pe Cibin.
Tehnicianul Marius Baciu a prevăzut reunirea lotului pe data de 18 ianuarie iar după o săptămînă de reacomodare la efort pe plan local formația sibiană va pleca într-un prim stagiu de pregătire montan. Oficialii grupării sibiene studiază posibilitatea ca al doilea cantonament centralizat să fie efectuat în străinătate,cea mai probabilă destinație fiind Ungaria.
Cel mai vechi site in activitate al Vointei Sibiu. Contact & Info: vointasibiu@gmail.com
joi, 10 decembrie 2009
sâmbătă, 5 decembrie 2009
CSU Voința a pierdut amicalul cu Gaz Metan 2
Gaziștii mici au învins la Sibiu cu scorul de 2-1 prin golurile marcate de Fleșer și Lup.Ambele echipe au testat mai mulți jucători.
Cu toate ca de cîteva zile s-a tras cortina peste prima parte a sezonului competițional în liga a treia, cele două echipe au profitat de faptul că jucătorii vor intra în vacanța abia la finalul săptămînii și au programat un meci amical.Testul s-a dovedit util pentru ambele formații,care au avut astfel prilejul de a testa mai mulți fotbaliști aflați în vizorul lor.
"Mai avem mîine un joc amical cu echipa din Cisnădie,jocuri în care am testat mai mulți fotbaliști din zonele limitrofe,Mureș,Turda sau Brașov.Vom vedea pe urmă ce decizie vom lua în privința lor",a afirmat Eugen Pîrvulescu,directorul executiv al grupării sibiene.
"Am folosit acest meci pentru a vedea mai mulți jucători de perspectivă,printre care și un junior de la academia de fotbal de la Monaco,pe care am vrut să ne dăm seama dacă îi putem posta in cadrul echipei.Vom mai juca mîine intre noi un joc școală iar pe urmă vom intra în vacanță",a completat Gheorghe Albotă,tehnicianul medieșenilor.

miercuri, 2 decembrie 2009
Clasament dupa etapa a 17-a
1. Voinţa Sibiu 42
2. FC Seso Câmpia Turzii 36
3. FC Cisnădie 30
4. CF Bihorul Beiuş 30
5. Voinţa Livezile 26
6. Unirea Dej 25
7. Gloria II Bistriţa 24
8. Unirea Ungheni 24
9. FC Zalău 23
10. CSM Sebeş 21
11. Gaz Metan II Mediaş 21
12. AFC Odorheiu Secuiesc 20
13. CS Marmaţia 19
14. Sănătatea Cluj 19
15. Luceafărul Oradea 17
16. CS Zlatna 16
17. Turul Micula 14
18. FCM Avântul Reghin 13
2. FC Seso Câmpia Turzii 36
3. FC Cisnădie 30
4. CF Bihorul Beiuş 30
5. Voinţa Livezile 26
6. Unirea Dej 25
7. Gloria II Bistriţa 24
8. Unirea Ungheni 24
9. FC Zalău 23
10. CSM Sebeş 21
11. Gaz Metan II Mediaş 21
12. AFC Odorheiu Secuiesc 20
13. CS Marmaţia 19
14. Sănătatea Cluj 19
15. Luceafărul Oradea 17
16. CS Zlatna 16
17. Turul Micula 14
18. FCM Avântul Reghin 13
luni, 30 noiembrie 2009
Final de tur!
Cu meciul de la Beius s-a incheiat turul campionatului ligi a 3-a, seria 6. Nu o sa mai fie postari "zilnice" deoarece nu o sa mai fie stiri, deci fac apel la toti fanii ce au o stire sa o trimita la vointasibiu@gmail.com
vineri, 27 noiembrie 2009
Beius 1 - 3 Sibiu! + celelalte meciuri!
Bihorul Beiuş - Voinţa Sibiu 1-3
Mihoc (23)/ Neguţ (7), Suciu (19, 54)
CS Zlatna - FC Cisnădie 0-2
Onciu (32), Piko (80)
Seso C. Turzii - FC Zalău 2-0
Moţet (51), C. Petrescu (73)
Marmaţia Sighet - Luceafărul Oradea 1-0
Mih (9)
Sănătatea Cluj - Unirea Dej 0-2
Zelencz (29), Băieşu (90+1)
Unirea Ungheni - Avântul Reghin 0-0
Gloria Bistriţa II - Voinţa Livezile 2-1
Rob (30), Levente (55) / Sighartău (2-pen)
CSM Sebeş - AFC Od. Secuiesc 2-0
Benga (14), Ciucă (81-pen)
Gaz Metan II Mediaş - Turul Micula 3-1
Andor (1), Lup (23, 32) / Berci (70)

miercuri, 25 noiembrie 2009
Baciu: "Nu am pierdut niciun punct acasă în tur"
Antrenorul echipei sibiene CSU Voinţa, Marius Baciu, a afirmat că echipa sa a făcut un meci mai modest, dar se bucură că a reuşit să nu piardă niciun punct pe teren propriu, în acest tur.
"Mă bucur că s-a terminat aşa. Trebuia să fim concentraţi până la final. Am jucat destul de slăbuţ astăzi (n.a. vineri). Am scârţâit puţin la organizarea jocului, dar mă bucur că a ieşit aşa, că am luat alte 3 puncte. Suntem neînvinşi acasă, am luat maximum de puncte din meciurile de pe "Municipal". Jucătorii mei au acuzat o oarecare stare de oboseală. E greu să joci 3 meciuri într-o săptămână, mai ales că, la Sebeş, am avut parte de un teren extrem de dificil. Rezultatul contează. Schimbările pe care le-am făcut au adus un plus în jocul nostru", a afirmat Baciu.

luni, 23 noiembrie 2009
Ghindaru pleacă în iarnă
Unul dintre jucătorii care vor părăsi echipa sibiană CSU Voința în această iarnă este Vasile Ghindaru.
Mijlocaşul, în vârstă de 31 de ani, a semnat deja cu o echipă din prima ligă din Singapore. "Da, este adevărat că voi pleca în iarnă. Am o vârstă şi nu pot da cu piciorul unei asemenea oferte. Îmi pare rău că plec acum de la Sibiu, dar nu am încotro", a afirmat fotbalistul adus în vară.
Oficialii grupării sibiene confirmă faptul că Ghindaru nu va fi singurul fotbalist care va pleca în această iarnă de la CSU Voinţa. Locurile lăsate libere vor fi completate cu alţi câţiva fotbalişti, însă mai-marii clubului sibian se feresc, pentru moment, să pronunţe nume. "Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători, însă până ce nu vor semna nu putem pronunţa nume. Sunt jucători cu experienţă, care ne vor fi utili în retur", a afirmat un oficial sibian.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)