FRF a stabilit în urmă cu ceva timp ca data limită pentru înscrierea echipelor în campionat să fie 30 iulie, iar tragerea la sorţi a programului competiţional din sezonul următor să fie programată luni, pe 2 august. Cu toate acestea, datele ar putea fi amânate cu o săptămână deoarece mai multe echipe nu au depus până în acest moment dosarele de înscriere în campionat.
Informaţia a fost confirmată de Grigore Sichitiu, viitorul preşedinte al Poli Iaşi declarând că inclusiv echipa cu care urmează să semneze nu s-a înscris încă în noua ediţie a Ligii a doua. "Sunt informaţii certe că nu mai puţin de 12 echipe din cele două serii ale Ligii a II-a nu s-au înscris încă pentru noua ediţie. Probleme sunt peste tot, şi în jumătatea estică, şi în cea vestică. Nu doar Poli Iaşi se confruntă cu probleme grave şi, dat fiind numărul mare al echipelor aflate momentan în imposibilitatea să se înscrie, nu este exclus ca tragerea la sorţi să fie amânată cu cel puţin o săptămână.", a declarat Sichitiu potrivit Mediafax.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu